Casa de cultura Dumbravita

 Posted by on 15 martie 2015  Add comments
 

 P.U.G.     Linie Troleibuz    Sala polivalenta    Centrul de zi      Capela mortuara   Modernizare strazi   Retea canalizare

 

CASA DE CULTURA DUMBRAVITA

1. Denumirea Obiectivului :   CASA DE CULTURA  A LOCALITATII  DUMBRAVITA

2. Aprobat  prin   HCL nr.  9/22.01.2009

3. Proiect  executat de   S.C.VETROVETZ SRL, in valoare de 132.430 LEI, aprobat 

     prin   HCL  nr.  1 / 30 .01.2014

4. Descrierea investitiei  ( memoriu  si poze  din proiect )

Sala Polivalenta va avea o suprafata totala desfasurata  de 3427 m2 . Suprafata construita va fi de 1773  m2.  Complexul va contine o sala de spectacole de 700 locuri, 4 Sali adiacente de cate 100 m2 fiecare  pentru repetitii, conferinte  ,intruniri de lucru si  expozitii, spatii de cazare, mai multe sali pentru cercuri de creatie, vestiare, magazii de echipamente, toalete. In exteriorul cladirii vor fi amenajate locuri de parcare  si spatii de relaxare.

5. Locatia investitiei : U.A.T. DUMBRAVITA, terenul fostului Poligon,  parcela cu

    nr. Cadastral 404114

6. Valoarea initiala  si sursele de finantare :  9.310.361 lei din bugetul localitatii.

7. Forma de achizitie : Licitatie  publica

8. Firma castigatoare : -

9. Contractul :     

10. Graficul de executie prevazut in  proiect:  2 ani

11. Stadiul  lucrarii : S-a realizat Proiectul de executie; A fost cuprinsa in bugetul pe anul 2015 suma de 2.500.000 lei pentru inceperea lucrarilor

12. Anexe la contract  :

13. Observatii de specialitate : 

                                            ***

        Datele au fost  furnizate de Compartimentul Dezvoltare al Primariei Dumbravita

Vom adauga noi informatii pe parcursul derularii proiectului

 Casa  de cultura Dumbravita

  34 Responses to “Casa de cultura Dumbravita”

  1. Sa aprobat credit pt camin cultural / casa de cultura / sala polivalenta….? O sa ajunga comuna Dumbravita ca si Grecia. Pentru niste interese in zona respectiva o sa plateasca aceasta super investitie urmasii urmasilor consilierilor care aproba sau care au aprobat. Din ce surse se achita? Eu nu cred ca o banca normala acorda credit pt o asemenea aberatie si sa participe astfel la capatuirea unor grupuri. Sa calculat din ce se achita? In locul infrastructurii drum canal gaz apa se fac aberatii. As fi fost de acord dar dupa ce exista infrastructura laajoritatea locuitorilor comunei. Se poate afla cum au votat consilierii? In caz in care comuna nu mai poate achita se poate indrepta banca asupra celor cre au aprobat?

    • Iulian Toma

      Pentru cetatenii, alegatorii si tovarasii din localitate voi face cateva precizari.

      Actuala administratie a localitatii a fost aleasa in mod democratic prin votul majoritatii cetatenilor in baza unor programe electorale care cuprindeau  proiecte si obiective  necesare si benefice pentru toti locuitorii. Va asigur ca toate aceste obiective de infrastructura sociala  la care faceti referire ( incubatorul de afaceri, polivalenta , centrul de zi, casa de cultura , linia de troleibuz, liceul, capela ,etc) erau incluse in acele programe electorale  care au fost acceptate de d-voastra prin votul dat  sa fie realizate. In acest caz , impotriva a ce  mai trebuie sa demonstrati ?.

      Pentru ca sant cel care a propus ,sustinut si reusit sa convinga consilierii sa demareze majoritatea acestor proiecte ( cu toate ca am fost si sant permanent in opozitie ), ma vad nevoit sa motivez actiunile mele:

      In primul rand , pentru a intelege mai usor aceste initiative si actiuni este necesar sa cititi articolul publicat pe Dunos in 15 aug. 2024 , Miscarea Dunos, un mod de actiune.

      Pe scurt , initiativele mele au la baza constatarea ca localitatea Dumbravita ,daca va continua dezvoltarea haotica, fara o strategie, fara o planificare, fara  un PUG acceptat de majoritatea locuitorilor, sub presiunea investitorilor imobiliari sau a realizarii de retele de utilitati, va deveni un rebut urbanistic, o localitate stresanta, nefunctionala , de nelocuit.

      Consider ca localitatea trebuie sa se dezvolte in mod echilibrat, programat luand in considerare nevoile tuturor segmentelor sociale: copii, tineri ,adulti ,seniori. O comunjitate are nevoie de  educatie, cultura , sport , afaceri, pe langa confortul cotidian.

      Dumbravita mai are de asfaltat  150 de Km de drumuri pe langa cei 25 Km realizati deja. Asta inseamna in opinia d-voastra  sa mai asteptam  20 de ani pana sa construim celelalte obiective  pe care le considerati neprioritare.

      Fac precizarea ca majoritatea proiectelor amintite mai sus sant cu fonduri europene care nu pot fi folosite la drumuri, canalizari , etc.  Urmarind  constant site-ul Dunos puteti  afla ca in prezent sant in derulare 3 programe de asfaltare strazi ,in lungime totala de  peste 30 Km  cu valoarea totala de 35 milioane lei. Anul trecut s-au realizat 34 Km de canalizare, 5 Km de retele de apa ,etc.  Nu se poate spune ca retelele de utilitati nu sant in atentia administratiei.   

       Vreau sa-l linistesc si pe domnul Popica. S-a aprobat de catre consilieri ,in unanimitate (deci am votat si eu )   achizitionarea unei linii de credit de 5 milioane lei pe 3 ani pentru constructia Casei de cultura, obiectiv de mare prioritate pentru dumbraviteni. Este doar o linie de credit , nu inseamna ca se va si face imprumutul respectiv. Localitatea are fondurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv. Grupul restrans la care se face referire  sant….. cei 10 mii de locuitori ai localitatii.

      • Domnule Toma,  nu vrea nimeni 150km de asfalt, asta e o aberației… Ideea de baza era a prioritizarilor, pentru ca asa cum acele construcții gen casa de cultura sunt începute prin CREDIT, vedem ca pentru infrastructura nu se face nimic semnificativ. Sunt sigur ca majoritatea alegătorilor provin din vatra veche, si asta e singurul motiv pentru care cetățenii de rang 2 sunt neglijați…eu o vad asa: vrem creștere sănătoasa? Ne trebuie exact in ordinea de mai jos: 1.puzuri făcute cu cap si nu pe lovele, 2.utilitati,3.infrastructura,4.casa de cultura,incubatoare si alte construcții pitorești. Sunt de acord, oamenii au cerut construcții pitorești, insa au cerut si infrastructura, utilități si puzuri. Ce vedem? Se fac doar construcțiile pitorești! Pentru acestea sunt bani, iar daca nu sunt se ia credit si tot sunt. Pentru asfaltări sunt proiecte atribuite dar nu sunt bani.

         

         

         

         

  2. Dragi tovarasi,

    Este incredibil ce se intampla, numai investitii folositoare unor grupuri FOARTE restranse de interese, insa cu putere maaaaaaare de convingere se pare. Oare nu vede nimeni ce se intampla in Dumbravita? Se poate asa ceva? nu avem drumuri si nici utilitati, dar incepem sa construim cashi polivalente, camine culturale, incubatoare, capele, si altele … cand pe de alta parte umblam pe drum de pamant ?

    ALOOOOOO Conducerea ?!?!!??!!? sa-i trezeasca cineva pentru ca este de domeniul fantasticului ce se intampla. Macar de faceau un metrou daca tot ne trebuie constructii cocalaresti!

    Nu inteleg cum se poate aproba asa ceva: constructie a unui grup de interese restrans, pe bani publici ! Bravo primarie, bravo consilieri, foarte frumos…aici vor merge banii din impozite multi ani de zile de-acu incolo. Banuiesc eu ca investitiile in infrastructura sunt niste chiciuri inutile si de prisos !

    Oameni fara frica lui Dumnezeu !!!

     

  3. Propun sa demonstram duminica de la ora 18.00 in fata primariei. Rog confirmare cei care participa. Trebuie sa fim activi pentru problemele comunei. Pe cina am ales NOI.

  4. Eu voi prezent…. Vin cu vecinu

  5. faptul ca cetățenii au cerut casa de cultura si alte grandomanii este similar cu dorința mea de a achiziționa un Maserati. Nu pot sa spun ca m-ar ajuta, dar daca se poate de ce nu. Totuși prioritizarea? Unde este prioritizarea? S-a extins rețeaua de canalizare cu o soluție ca nu funcționează, cel putin in zona Cora s-au întins țevile, dar in realitate nu e dat drumul la nimic - foarte buna investiție, bravo. S-a construit un drum ce leagă zona Cora de vatra veche prin câmp, unde nici nu erau case in loc sa fie construit unde exista construcții deja - bravo iar, drumul e deja plin de gropi si calitatea lucrării e putin spus îndoielnica -bravo dinnou. Sunt făcuți 2 km de asfalt maxim pe an, si ni se flutura pe la nas doua proiecte de 11/15 km PTR care chipurile nu sunt fonduri. In același timp avem fonduri pentru toate grandomaniile, sau daca nu…se deschid linii de creditare. Daca s-ar deschide o linie de creditare si PTR. Asfaltări nu cred ca ar mai comenta nimeni, si ar împăca si capra si varza. Concluzia mea este ca DA: Cei 10 mii de alegători susțin construirea unei case de cultura cu o condiție: SA POATĂ AJUNGE IN MOD CIVILIZAT LA EA !!!!! 

    • Iulian Toma

      D-le Mircea Ravizki,

      Pot sa va spun ca sant de acord cu criticile aduse de d-voastra dar ,nu in totalitate. Le voi lua pe rand :

      1. Casa de cultura  nu este o grandomanie ci o necesitate. In localitate sant peste 1500 de copii ale caror activitati cultural educative  sant imposibil de desfasurat  in maghernita  inchiriata cu 1000 de euro /luna, denumita Camin. Nu este onorabil pentru Dumbravita  sa mearga la Giarmata sau Timisoara  sa-si desfasoare  aceste actiuni.

      2. Reteaua de canalizare din zona Cora, daca urmariti site-ul veti constata ca solutia  a fost criticata de subsemnatul in repetate randuri  si chiar m-am opus aplicarii ei. Pentru ca proiectul a fost finantat cu fonduri europene, nu s-a mai putut schimba solutia  si a fost realizat in varianta prin pompare. Sant convins ca va pune probleme in timpul exploatarii  si peste  10-15 ani  va fi schimbata cu o retea gravitationala. In ceea ce priveste darea in functiune  este legata si de faptul ca nu prea sant cereri de racordare ( la 33 de Km, sant in jur de 100 de cereri ).

      3.Asfaltarea strazii Ion Creanga care leaga zona Cora de centrul localitatii  a fost considerata  o prioritate pentru functionarea unitara a localitatii ( Cora era considerat mai mult un cartier al Timisoarei decat al Dumbravitei.Tot o prioritate  mai sant considerate strazile Superba si Mures ,prin care se realizeaza un careu  ( I.C- S- M ) ce va da sanse egale tuturor locuitorilor din Zona Cora  sa ajunga in centrul administrativ al localitatii ( accesibilitate la obiectivele   educative si social- culturale  ). Tot pe aceasta ruta se intentioneaza sa se introduca in viitorul apropiat   o linie de transport in comun local. Nu comentez calitatea asfaltarii strazii Ion Creanga. Voi solicita executivului care a comandat si receptionat lucrarea sa solicite constructorului remedierile necesare.

      4. Media de asfaltari anuala a fost in ultimii 3 ani de 4 Km ,iar anul acesta si in urmatorii 2 speram sa fie de 10 Km. Va dau o veste buna, s-a reluat programul de asfaltari de 15 Km. Dunos asteapta ajutorul locuitorilor care stau pe strazile ce se asfaltaeza   in sensul de a sesiza abaterile de la proiectul care a fost publicat pe site  (  bordurare,fundatie corespunzatoare, aplicarea celor doua straturi de covor asfaltic , guri pentru preluarea apelor pluviale ).

      Sper ca anul acesta sa se impace  capra  cu varza. 

      • Parerea mea este ca Dumbravita are nevoie de tot ce se contruieste acum,sunt normalitati necesare la asa o localitate ,cavou,casa de cultura,sala de sport,etc,nevoia pt.o viata civilizata supune mult mai multe obiective pentru dezvoltarea economica,culturala,sportiva,de ce nu si de agrement,pentru ca avem nevoie si de asa ceva. Dar problema este modul in care se gandesc strategiile,procedurile de achizitie care au rolul de a achizitiona servicii,lucrari sau produse la un raport calitate /pret bun si sunt neglijate prioritati care prezinta durere de mult timp printre noi…..asfaltari,canalizarea si multe altele.Daca cei din conducerea administratiei nu aveau posibilitati de a iesi prin Europa…puteam zice ca-i intelegem……….

      • Pai dl Toma spunea in 5 iulie ca s-a reluat asdaltarea. A fost o dezinformare? Si mai spunea ca zona cora este considerata ca este un cartier al Timisoarei. Daca este asa invit conducerea primarie si a consiliului local Dumbravita sa transfere zona cora Prim Timisoara… Singura solutie este ca noi care locuim in zona Cora si zona Vest sa avem primar si consilieri din acele zone. Recomand ca pana la alegeri pentru a avea drept de vot cei care au posibilitatea sa isi schimbe domiciliul in Dumbravta sa isi ia la domiciliu si alte rude si prieteni pentru a vota uniti persoane oneste si care doresc dezvoltarea armonioasa a comunei.

  6. Iulian Toma

    D-nei Luci,

    Dezvoltarea corecta  si durabila a unei localitati trebuie sa inceapa cu realizarea  si aprobarea, cu acceptul majoritatii locuitorilor, a  PUG-ului, Regulamentului de urbanism si a Strategiei de dezvoltare. Daca aceste 3 elemente  exista, Puz-urile, locuintele , obiectivele social culturale, infrastructura, etc, se vor aseza fiecare pe locul stabilit si la timpul potrivit astfel incat localitatea sa fie functionala permanent, din toate punctele de vedere.

    Din pacate Dumbravita s-a dezvoltat fara existenta acestor repere fapt care a permis executivului primariei ( primar, viceprimar, compartiment de urbanism ) sa aprobe  PUZuri si autorizatii de construire dupa bunul plac conducand la ceea ce se vede - o localitate cu mari probleme de functionalitate. 

    In ceea ce priveste programele de  modernizare strazi va asigur ca vor fi realizate  , cu usoare intarzieri datorita procedurilor  birocratice de decontare a lucrarilor.

    Pentru casa de cultura s-a  aprobat deschiderea unei Linii de credit deoarece acest tip de Obiectiv nu poate fi finantat din fonduri europene sau guvernamentale ( fiind constructie noua ).

    O ultima remarca : prioritizarile   la care va referiti se fac prin bugetul local anual care  se supune dezbaterii publice  timp de 30 de zile, buget pe care Dunos l-a publicat pe acest site, a invitat locuitorii la dezbateri dar, nu s-a aratat niciun dumbravitean interesat de structura  si obiectivele cuprinse in acesta. In aceste conditii , consilierii au  considerat ca locuitorii sant multumiti de bugetul propus ( eu personal nu l-am votat ). Ce nu observa nimeni este faptul ca din acest buget  o treime este cheltuita pe Bunuri si servicii,din care  mai mult de jumatate ( 4 milioane lei ) ,sant bani risipiti, bani cu care s-ar putea face 5-6 km de asfaltari in plus , in fiecare an.

    Dunos a  infiintat acest site tocmai cu scopul  de a ajuta locuitorii sa inteleaga cum functioneaza o administratie si prin informatiile transmise  sa-i determinam sa se implice in luarea deciziilor majore  la nivel local, decizii care le afecteaza viata in mod considerabil. Ramanem  optimisti ca acest lucru se va intampla treptat.

     

    • Buna ziua d-le Toma. Legat de faptul ca ati publicat bugetul, care s-a supus dezbaterii publice, cred ca genul asta de comunicari, de lucruri importante pentru comuna, ar trebui mediatizate (si) altfel decat pe site-ul Dunos. Mi-ar place sincer ca toti cetatenii sa stie de acest site si sa il si citeasca, sa participe la discutii pe forum, insa va dati seama ca din pacate doar o parte mica din populatie face acest lucru. Stiu ca ar fi niste costuri in plus pentru asociatie, dar nu e posibil un "Monitor Dunos" raspindit in cutiile postale?

      Si legat de vestea buna a reinceperii asfaltarilor in programul 15 km, este cumva si o lista cu strazile si ordinea lor pentru acest an? (eu tot insist pe tema asta … :) )  Ati mentionat intr-un thread legat de asfaltare ca o strada de pe pozitia 3 in documentatia programului sigur se va asfalta anul acesta. Sa inteleg ca acea lista mentioneaza prioritatile?

      Multumesc

      • Iulian Toma

        Pentru Tudor,

        Apreciem sugestia d-voastra de a infiinta un monitor Dunos, a fost si intentia noastra acum 2-3 ani dar nu s-a concretizat dintr-un motiv foarte simplu: indiferent de activitatea noastra si de eforturile permanente de a atrage noi membri, grupul care ramane constant in aceasta Asociatie nu depaseste 20 de membri. Sant perioade in care ni se alatura mai multi, in special cand au anumite probleme punctuale ( personale sau de grup )  dupa care, treptat, dupa rezolvarea problemelor de care erau interesati, se retrag. Redactarea unui monitor serios presupune o redactie de persoane competente si informate, disponibilitate permanenta pentru activitati civice si o sustinere financiara  permanenta ( aproximativ 5-6.000 lei  lunar ). Ori  la un buget anual de 2500 lei cat are Dunos , fara activitatile sponsorizate ( evenimente cultural-sociale  unde se poate face reclama ), nu se poate sustine un monitor. Normal ar fi ca informatiile de care aveti nevoie sa le primiti prin Monitorul de Dumbravita care este platit din banii d-voastra. 

        In ceea ce priveste prioritizarea in programul de asfaltari de 15 Km , nu exista inca lista anuala a strazilor ce vor fi modernizate. In mod sigur, ordinea din lista nu este si ordinea de asfaltare dar, se va tine cont de stadiul in care se afla strada la momentul actual ( terasament, borduri,canalizare , etc ).Am promis intr-un raspuns anterior  ca voi insista sa obtin si sa public aceasta lista.  Ramaneti alaturi de noi si o veti afla. 

  7. Casa de cultura ne trebuie si linii de credit cind nu putem trage apa la WC dupa ce ne facem nevoile ?! Sau cind venim de la munca acasa si nu putem sa ne spalam ?! O sa mergem la casa de cultura sa ne imputim pe acolo !

    Rusine Conducerii celei mai bogate comune din Romania !!

    • Iulian Toma

      D-lui Dietmar,

      Nu voi mai insista asupra utilitatii Casei de cultura. Ma voi referi la disconfortul creat de  lipsa de calitate si de presiune a apei potabile , disconfort care v-a creat aceasta indispozitie si v-a determinat sa folositi cuvinte mai tari.

      S-a discutat mult pe acest site despre reteaua de apa potabila, retea realizata fara proiect , fara autorizatie si care nu respecta nici-o norma de serviciu public comunitar.

      Inca de la inceputul activitatii mele de consilier am sesizat aceste aspecte , am reclamat problema la toate institutiile competente pentru a solutiona in conformitate cu normele in domeniu  acest serviciu, in afara de cateva avertismente si amenzi, nu s-a schimbat mare lucru.

      In ultimi doi ani s-a reusit sa se scoata acest serviciu din administrarea   Dumbravita condusa de fostul primar Szilagyi, cel care e responsabil de toate aceste neajunsuri, si s-a trecut serviciul respectiv in administrarea Asociatiei Aqua Dumbravita , in subordinea CL. Am facut mai multe referiri pe site   privitor la stadiul in care se afla  in prezent Reteaua publica de apa si canal : s-a intocmit proiectul retelei ( s-au constatat 25% pierderi - racorduri neatorizate care sustrageau nelegal apa din reteaua publica) ; s-a realizat studiul de fezabilitate  pentru tratarea si filtrarea apei, este in curs de realizare proiectul pentru inelul de egala presiune care va asigura  presiune constanta in toate punctele de consum pe raza localitatii,se lucreaza la punerea in functiune a unui rezervor tampon de 300 m3 pentru acoperirea varfurilor de consum.

      Personal speram ca anul acesta sa se instaleze si primele statii de tratare dar , la ultima sedinta de consiliu  mi s-a spus ca deabia anul viitor se vor instala statiile de tratare si filtrare.

      Mai vreau insa sa precizez un aspect: Reteau actuala de apa este capabila sa asigura consumul caznic al tuturor locuitorilor si puteti vedea acest lucru in zilele in care  temperaturile  sant moderate. In perioadele de seceta  nu consumul caznic creste exagerat ci apa potabila  din reteaua comunei este folosita  de multi dintre concetatenii nostri pentru udatul gradinilor si a gazonului. In aceste conditii, problema cu …rusinea trebuie impartita.

       

       

       

  8. Da,bun raspunsul……sincer direct si la obiect.Din cate imi amintesc cand se imparteau portiile de mici si bere gratuit si cu dedicatii chiar nu am auzit pe nimeni din cei care se ingramadeau acolo, sa pomeneasca de aceste probleme stringente si reale…..Voi sta si la anul (pe la tarabele civilzate de unde eu nu as fi servit nici pe gratis),sa vad cine va veni sa aminteasca de problemele cu care ne confruntam…….utilitati,drumuri,amabilitatea si promtitudinea de care dau dovada cei din administratia locala,etc.

  9. Amintea dl Toma ca s-au reluat lucrarile de asfaltare la proiectul de 15 km dupa ce o alta persoana propunea sa iesim in fata primariei. Va rugam domnule Toma daca se poate sa fiti mai exact ce anume se efectueaza in prezent in cadrul acestui proiect. De asemenea dvs propuneti sa se semnaleze in cazul in care nu se efectueza lucrari corespunzatoare , dar cum pot locuitorii sa stie cum trebuie sa se realizeze investitiile daca nu este publicat proiectul la primarie sau pe acest site sau pe situl primarie sau in locurile de investitii si fara a se cunoaste un grafic de lucrari este practic imposibil sa poti sa sesizezi ceva obiectiv. De asemenea cum este posibil ca sa fie sustinute proiecte pe bani multi care nu sunt de interes pt majoritatea locuitorilor in detrimentul investitiilor. Au mai fost cazuri in tara ca s-au efectuat parcuri pe bani grei in camp si care nu sunt utilizate. S-au efectuat studii anterior demararii acestor cheltuieli sau s-a consultat populatia comunei. Nu inteleg de ce este necesara si casa de cultura si sala polivalenta? Capela mortuara? Nu ar fi fost mai bine sa se cunsulte populatia prin referendum? Daca raspunsul este ca au existat acestea in programele electorale promit ca nu o sa mai acesez pagina Dunos. Multumesc

    • Iulian Toma

      D-lui Ioan,

      Urmare sesizarilor mai multor locuitori de pe strada Aron Gabor privind calitatea lucrarilor de asfaltare  am solicitat primarului sa oblige firma constructoare sa respecte prevederile proiectului( bordurare, sistem de evacuare ape pluviale si doua straturi de asfalt) . In prezent se refac lucrarile pe Aron Gabor , in conformitate cu proiectul.

      Referitor la continutul proiectului , acesta a fost  si este postat pe site-ul Dunos  la  Monitorizare Proiecte  obiectivul Modernizare strazi 15 Km, pct, 4,Obiectul investitiei ( memoriu, poze ,  detalii din proiect ).

      Dunos a solicitat sprijinul celor interesati de calitatea lucrarilor  doar in ceea ce priveste  respectarea tehnologiei de realizare prevazuta in proiect.  Acest lucru doar pentru a se evita ceea ce s-a intamplat pe strada Aron Gabor.

      Nu sant de acord cu afirmatia ca obiective ca  Polivalenta , Casa de cultura  sau Capela  sant neprioritare pentru majoritatea locuitorilor si va voi motiva aceasta afirmatie : In Dumbravita exista peste 5000 de locuitori care au o vechime de peste 15 ani in localitate, exista peste 1500 de copii pana in 20 de ani si peste 1000 de pensionari  care mai si mor ( nr. anual de morti este mai mare decat nr. de nasteri ). Aceste categorii constituie fiecare pe segmentul ei  o majoritate, asa cum cei nou veniti in localitate, care asteapta strazi si canalizari constituie majoritatea lor. Bugetul local trebuie sa aiba in vedere  toate aceste majoritati. De aceea sustin ca este foarte important ca atunci cand se constituie si aproba bugetul anual  ,locuitorii sa se implice si sa – si sustina prioritatile.

       

      • Cu toata stima,trebuie sa va contrazic!

        Pe Aron Gabor nu se refac lucrarile conform proiectului ci se merge inainte cu veselie!Singurul lucru care s-a schimbat este ritmul cu care inainteaza lucrarea(mult mai alert!).Practic s-a nivelat putin strada cu lama,dupa care s-a turnat un strat de pamant stabilizat(si 2 saptamani a plouat peste el!)si repede un strat de asfalt!

        Refacerea lucrarilor conform proiectului ar fi insemnat decopertarea totala a lucrarii existente,indepartarea stratului vegetal pe o adancime de30- 50 cm,stabilizarea pamantului cu lianti,straturi de piatra sparta si balastru,si apoi turnarea celor 2 straturi de beton asfaltic si de uzura.Si toate acestea in concordanta cu nivelul curtilor(asa scrie in proiect).Stie cineva care este cota 0 pe strazile ce vor fi asfaltate?Daca va uitati pe str. Aron Gabor o sa va speriati:s-a suprainaltat strada(deoarece nu s-a sapat pt. realizarea fundatiei) peste nivelul curtilor locuitorilor,Cel mai bine se vede ca este o lucrare dupa ureche la intersectia Aron Gabor cu Ferventia!Deja str.Aron Gabor este mai inalta decat Ferventia,si mai vine turnat stratul de uzura de 4 cm!Asa-i cand te plimbi cu teodolitul pe strada ca sa te falesti,dar nu stii la ce foloseste!

        Si oricum,nu va asteptati la lucrari de calitatea I-a fara os!Firma e a finului lui Bojin,care la randul lui a fost seful pe linie de partid al lui Malac,asa ca ma-ntelegeti?

        Domnule Toma,implicati-va puternic in rezolvarea problemelor de infrastructura elementara necesara in anii 2015..,deoarece daca ajungeti anul viitor primar(Doamne-ajuta!)sa nu dati vina pe greaua mostenire!

        Va doresc succes!

         

  10. Eu sunt de acord ca locuitorii sa se implice dar de ce nu se consulta popylatiapopylatia. Sunt f multi care nu au timp sa se implice fiibd ocupati cu joburile. Va recomand sa efectuati un referendum in care sa fie invitati toti proprietarii din comuna inclusiv cei care au terenuri si sa fie intrebati ce investitii doresc. Peste 95 % ar vota pentru infrastructura. Aceasta ar fi cea mai corecta si democratica si de necontestata implicare. Multmesc pt raspuns.

    • Daca incercam sa fim putin mai atenti, la modul de lucru pe care-l au Alesii din prezenta Admnistratie,nu-i prea vad eu ca fiind Ei cei care sa vina catre cetateni, pentru ai consulta si tine cont de parerile lor, in ceea ce trebuie realizat in fiecare zona.Si daca sau tinut dezbateri publice au fost organizate ca simple formalitati.Asa ca parerea mea ramane ca singura sansa legala si eficienta va fi alegerea in fiecare zona,a unor reprezentanti dintre locuitorii zonei,care sa astearna pe hartie dorintele,propunerile si solutiile celor din zona,sa le inregistreze la Primarie eventual se pot face si cat mai cunoscute,(mijloace sunt destule )   si atunci, intr-un alt mod mult mai eficient, se poate sta de vorba  cu Alesii si solutiona problemele administrative.Au fost si multe probleme dezbatute aici in Dunos,sprijinite concret de cetateni care pana la urma si-au gasit rezolvarea,greu……….si cu prezenta cetatenilor la sedintele Consiliului Local,dar au mai fost si rezolvate.

  11. Legat de bugetul local…am putea avea o statistica? cat anume s-a investit in infrastructura?

    Din cate stiu anul asta nici macat 1m linear de asfalt nou nu s-a turnat din bugetul local, se fac doar reparatii/carpeli pe ici-colo, si am trecut de jumatatea anului. Introducerea canalizarii pentru cetatenii ce locuiesc cu adevarat la tara e un fiasco total, bani aruncati. In fapt exista vreun proiect de infrastructura realizat anul acesta, inafara de vorbe?

    Pe de alta parte mausoleele si grandomaniile continua sa apara, daca nu sunt bani, se ia credit, si tot se fac.

    Sincer ma mir cum nu aparem la TV …chiar am scris celor de la "Romania te iubesc", pentru ca desi "infiptii" satului nu o vad asa pare-se, este ceva strigator la cer: constructii grandioase peste constructii grandioase, in timp ce umblam pe drumuri de pamant ca in evul mediu. Vorbeati Domnule Toma despre majoritati, ei bine pentru majoritatea cetatenilor de rang 2, care umbla ca in evul mediu pe strazile comunei chiar nu se face nimic, infrastructura e un domeniu dat uitarii….si doar alegerile mai motiveaza "infiptii". Carui cetatean din zona cora/dumbravita vest ii serveste vreunul din mausoleele primariei? atata timp cat se ajunge mult mai repede in oras decat in dumbravita - zona obiectivelor, si asta datorita infrastructurii.

    Din cei 1500 de copii sub 20 de ani cati preconizati ca vor folosi casa de cultura? 100 ? ce se intampla daca nu aveti dreptate, si odata cu terminarea mausoleului se va constata ca nu e chiar atat de folositor? isi asuma cineva greselile astea? va fi cineva tras la raspundere? probabil ca nu …. in timp ce creditul ramane a fi platit din bani publici ani buni de-aici incolo.

    In buget se vorbea de infrastructura - fonduri alocate de primarie pentru asfaltari (ce nu fac parte din cei 11+13 km). De ce nu se mai aude nimic legat de aceste fonduri? oare mausoleele sunt SINGURUL interes public?

    De fapt stiti de ce nu iesim in strada? pentru ca suntem majoritatea cu joburi, si cu credite pentru casa ce ne-am facut-o sperand la ceva bun, ceva diferit fata de mocirla ce o gasim pretutindeni, pentru ca avem bun simt, pentru ca abia asteptam w-endul sa ne mai relaxam, si pentru ca nu putem ajunge la primarie fara sa ne rupem masinile prin gropi !

    • aveti perfecta dreptate dar noi preferam sa mai privim o <revolutie>la televizor.

      ceeace grecii nu fac…..

    • ''Legat de bugetul local…am putea avea o statistica? cat anume s-a investit in infrastructura?

      Din cate stiu anul asta nici macat 1m linear de asfalt nou nu s-a turnat din bugetul local, se fac doar reparatii/carpeli pe ici-colo, si am trecut de jumatatea anului. Introducerea canalizarii pentru cetatenii ce locuiesc cu adevarat la tara e un fiasco total, bani aruncati. In fapt exista vreun proiect de infrastructura realizat anul acesta, inafara de vorbe?''

      O sa ai marea surpriza sa constati ca s-au cheltuit o gramada de bani de la buget cu infrastructura!

      Care infrastructura inseamna(in opinia onor conducerii primariei)ceva peticeli pe la trotuarele de pe strada principala si amenajarea trotuarelor si a zonelor verzi dintre acestea si sosea pe str. T.Vladimirescu ,in zona locuita de mult iubitul si stimatul nostru conducator tov.Malac!

      Si oare cine a avut de castigat din aceste lucrari?Cum ati spus?Cetatenii?Imi pare rau,raspuns gresit,veniti la toamna!Raspunsul corect:firmele ''de casa'' ale primarului.De ex. firma consilierului Nemes(ca doar trebuie stimulat nasul Rugii!).Nu miroase a incompatibibilitate,conflict de interese,ceva,pe-aici?

      De fapt,punctul de plecare al problemelor Dumbravitei se afla in conducerea Primariei Dumbravita!Nu stiu cum isi poate imagina cineva ca un tinichigiu si un fotbalist(meserii onorabile,dar care au limitarile lor) pot conduce(competent) o comuna de talia Dumbravitei,si inteleg ce se intampla in jurul lor!Cum poti sa gandesti si sa implementezi proiecte mari cu oameni care au limite clare de intelegere a complexitatii si perspectivelor acestora.

      Sper ca la alegerile viitoare sa participe la vot si cei ''din camp''(din pacate multi au buletin de Timisoara,asa ca…),sa nu mai aleaga primarul doar cei din ''vatra satului'' pe principiul ''e de-al nostru''!

       

  12. Iulian Toma

    Pentru Tomy, Emilian, Mihnea,

    Va inteleg nemultumirile dar, cred ca  ne referim la doua lucruri diferite :eu faceam referire la programele, proiectele si bugetele  propuse si aprobate de consiliul local, consiliu din care fac si eu parte si in care incerc sa -mi aduc aportul in rezolvarea problemelor comunitatii prin parghiile permise de lege iar ,postarile d-voastra fac referire la modul in care executivul ( primarul si  ceata  lui )  in calitate de ordonator de credite , pun in aplicare  prevederile bugetului local , hotararile de consiliu  si programele de dezvoltare. Daca urmariti stenogramele sedintelor de consiliu cred ca puteti observa  lupta pe care o duc  cu  colegii consilieri si cu primarul pentru respectarea  bugetului , pentru realizarea programelor de dezvoltare a localitatii aprobate de consiliu si pentru respectarea prioritatilor asteptate de dumbraviteni. Nu cred ca pot fi suspectat de cineva ca as fi un sustinator al primarului ,al capuselor care-l inconjoara  sau al neregulilor care se intampla in primarie.

    Da , aici va dau dreptate, administrarea localitatii este submediocra dar,  vina este a celor care au ales in fruntea localitatii  un tinighigiu si un portar de fotbal, asa cum ati remarcat. Raman la parerea mea ca Dumbravita are suficiente resurse pentru a se dezvolta echilibrat si armonios ( are bani si pentru  infrastructura si pentru educatie , cultura , sport si agrement ) asa cum este normal pentru  o localitate europeana cum vrem sa ne pretindem, cu o singura conditie - bugetul localitatii sa fie administrat in mod corect , eficient, transparent, in folosul majoritatii locuitorilor. 

    • Se pare ca la situatia in care se afla Dumbravita la ora actuala,valoarea localitatii este facuta de propietarii care au venit cu bani si au investit in constructiile si obiectivele pe care le-au facut,(multi au mai investit si prin jurul casei)pentru ca daca asteptau dupa primarie mai treceau multi ani. Contributia la bugetul localitatii  este substantiala.In aceasta situatie avem  doua sanse:Una ca,de la anul sa fie ales un primar gospodar,priceput in probleme administrative si de investitii,cinstit si bine intentionat,care sa mai repare ce e posibil din greselile facute pana in prezent,sa fie de partea cetatenilor si sa fie interesat de o dezvoltare moderna si utila a localitatii cu gandiri pe termen de cel putin 10 ani.

      A doua sansa poate fi: sa se faca alegerile iarasi pe mici si bere,interese personale si de grup,indiferenta multora, fapt care poate duce Dumbravita la  balamuc si mizerie,viata tensionata,localitatea sa-si piarda din faima castigata, aspecte care vor putea detemina pe cetatenii cu pretentii sa renunte la aceasta localitate in schimbul altor locuri mai linistite,mai nepoluate,mai ordonate,cu utilitati si dotari mai bine gandite,intr-un cuvant …..mai civilizate.Daca ne documentam bine aceste situatii sau intamplat inclusiv si in alte tari.

  13. Iulian Toma

    Pentru Iulixa32,

    Pai, d-na Iulixa , in primul rand, eu nu obisnuiesc sa dezinformez ( sant Toma necredinciosul ). Toate afirmatiile mele se bazeaza pe documente, pe lege  sau pe lucruri si fenomene pe care le-am constatat personal. In ceea ce priveste reluarea Programului de modernizare strazi 15 Km, afirmatia constituie raspunsul pe care l-am primit de la seful Compartimentului de dezvoltare din primarie,  Constantin Nicolae, la intrebarea pe care am adresat-o acestuia in ultima sedinta ordinara a CL din luna Iunie. Acesta a spus ca s-a reluat programul si se executa lucrari de finalizare asfaltare pe str. Aron Gabor, lucru pe care l-am verificat ulterior si s-a dovedit real.

    In al doilea rand, cand am afirmat ca Zona Cora era considerata mai mult un cartier al Timisoarei decat al Dumbravitei am vrut sa se inteleaga faptul ca foarte mult timp Administratia Dumbravitei nu a facut mai nimic pentru locuitorii din acea zona, zona care din punct de vedere functional depindea mai mult de Timisoara  ( accesul rutier, servicii sociale , aprovizionare , etc ). Am spus acest lucru pentru a scoate in evidenta faptul ca in ultimul timp zona a fost cuprinsa  in programele de dezvoltare ale localitatii ( retelele de apa si canalizare, asfaltarile de strazi, iluminatul public ,etc ).

    Lasand la o parte faptul ca trecerea cartierului  Cora la Timisoara este o exprimare copilareasca, in ceea ce priveste  dorinta de a promova consilieri si primar din cartierul d-voastra  este o propunere foarte buna care ar conduce in mod cert la cresterea calitatii administratiei locale. Numai ca pentru asta trebuie sa va implicati, asa cum recomanda Dunos de foarte mult timp, sa determinati locuitorii din zona sa-si faca buletin de Dumbravita  si sa gasiti persoane competente  pe care sa le promovati.

  14. De un timp s-au stopat majoritatea lucrarilor de investitii la nivel central si local. Blocajul concide ca interval de timp cu “Campania organelor abilitate” de arestare a persoanelor aflate la butoanele administratiilor locale. Eu personal cred ca unele administratii locale au decis ca decat saderuleze programe la preturi reale asteapta pana va trece acest val de descurajare a organelor. Cert este ca majoritatea administratiilor locale nu stiu sau nu doresc sa lucreze fara a incasa comisioanele aferente care in unele cazuri ajungeau la 20%. Dar se asteapta degeaba si trebuie sa isi schimbe mentalitatea sau vor ajunge sa consume vin in Crama Domneasca.

    • Asa este.Situatia este  sablon in majoritatea Administratiilor Locale,cu exceptia unor primari care doresc cu adevarat sa-si indeplineasca misiunea pe care o au si o fac cu demnitate,cinste si nu-si vand pielea pt.bacsisuri de doi bani,realisti si constienti ca fiecare drum are un inceput si un sfarsit.Mai contribuie si sistemul legislativ care lasa de dorit  lasand loc de interpretari diferite.E bine macar ca si-au propus salarii ca-n Vest,pentru legi facute ca-n Est.

      • "nu-si vand pielea pt.bacsisuri de doi bani"

          Poate ca si medic nu e onest a discuta despre bacsis, parte fiind dintr-un sistem in care spaga medicala este normalitate, iar demnitatea si cinstea optionale.

         

    • Iulian Toma

      Pentru Iulixa 32,

       Va dau o veste care va va dezamagi: la Dumbravita nu s-au oprit lucrarile de dezvoltare  din bugetul local, nimeni nu este speriat si pentru confirmare va dau un exemplu recent.  In bugetul pe 2015 era cuprinsa lucrarea de Reabilitare termica ( anvelopare cu polistiren ) si igienizare a scolii vechi cu suma de 900.000 lei. Am solicitat primarului sa intocmeasca tema de proiectere pentru RK sa o supuna aprobarii CL ,sa realizeze proiectul si sa liciteze lucrarea conform legislatiei in vigoare. In loc sa procedeze asa , primarul a impartit lucrarea in doua : reabilitare termica  in valoare de 500.000 lei ( o suma enorma ) si igienizare  400.000 lei si a atribuit aceste lucrari prin cereri de oferta ( cred ca banuiti cui )  fara sa existe proiect , deviz , nimic. Credeti ca primarul a facut aceste abuzuri pe degeaba ? Eu unul nu cred si pentru ca a refuzat sa ne prezinte contractele  i-am promis ca vor urma cercetari.

      • D-lui Marius.Cu tot respectul,aveti ceva informatii despre persoana mea ca sunt spagar sau am luat bacsisuri?E pacat ca aveti o gandire ramasa dinainte de 89,unde comunistii ii bagau pe toti care nu erau de partea lor,intr-o oala si ii improscau cu noroi, pt.a arata ce rasa superioara sunt ei.Prin modul in care va exprimati aduce-ti o jignire inclusiv celor care si-au pierdut viata incercand sa salveze alte vieti.Se pare ca acesta este unul din motivele pentru care multi concetateni de ai nostri nu se implica in probleme administrative,ca imediat apar si niste"postaci"cu atacuri josnice la persoana tragand in jos nivelul acestori comunicari.Mare pacat!

  15. D-nul Toma cred ca se impune  ca in sedintele de consiliul local sa se rediscute situatia acordarii autorizatilor de constructie. In utima perioada au aparut foarte multe duplexuri si cladiri cu 1,2 etaje, cu multe apartamente care nu au prevazute suficiente locuri de parcare lucru care conduce la aglomerarea strazilor cu masini parcate  . O astfel de situatie e pe strada Arinului care dpmdv e a doua ca importanta din Dumbravita find o ruta alternativa la iesirea pe DJ 

    De asemenea imi spuneti cui trebuie sa ma adresez pentru taierea ambroziei de pe marginea drumului.  Practic la aceasta ora pe strada Bistrita exista ambrozie insa doar pe domeniu public !!! Anul trecut s-a mai trecut de 2/3 ori cu un tractor  insa anul acesta nu s-a facut nimic

    In final vreau sa va felicit pentru curajul si disponibilitatea  de a discuta online cu locuitorii Dumbravitei.

    • Iulian Toma

      D-lui Dan Robescu,

      1. Problema autorizatiilor de consruire  si in general a problemelor de urbanism se va rezolva numai odata cu aprobarea noului PUG care contine si un nou Regulament de urbanism. In acesta sant prevazute clauze pentru a stopa astfel de greseli . Puteti studia noul Regulament de urbanism  pe acest site  la capitolul  Monitorizare proiecte - Pug Dumbravita. Asteptam observatii si propuneri pentru a le lua in discutie in cadrul sedintei CL pentru aprobare.

      2. Recent a fost  incheiat contractul pentru intretinere spatii verzi si curatenie in localitate intre primarie si societatea Dumbravita Investitii ( administrator Bradistean Lucian ). In mod normal aceasta societate ar trebui sa realizeze din proprie initiativa , in baza contractului incheiat  , intretinerea tuturor spatiilor apartinand domeniului public . Daca totusi nu se intampla asa , il puteti contacta telefonic, este un baiat de treaba,  si sant convins ca va raspunde solicitarii.

      3. Multumesc pentru felicitari dar nu cred ca le merit pentru acest lucru. M-am implicat in activitatea administrativa din dorinta de a face ca lucrurile sa mearga mai bine. Am candidat si am fost ales de cetateni ca sa-i reprezint . Nu cred ca este nevoie de curaj pentru a dialoga cu cei care m-au ales. O fac cu mare placere . Am o singura problema : lipsa de timp ceea ce face ca uneori sa mai intarzii cu raspunsurile .

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>