Dunos la inceput de an

 Posted by on 13 ianuarie 2015  Acţiuni Dunos  Add comments
Ian 132015
 

Sedinta Dunos 2015 300x225 Dunos  la inceput de an

In prima sedinta a acestui an, membrii Dunos au facut un bilant al principalelor neimpliniri  din anul 2014.

De departe , pe primul loc s-a situat  lipsa de transparenta si comunicare  la nivelul administratiei locale.

Pe locul secund – prelungirea  la nesfarsit  a realizarii si finalizarii unor proiecte prioritare pentru localitate : PUG ul; Linia de troleibuz; Centrul de zi ( gradinita  noua ); Casa de cultura; asfaltarea strazilor; restrictionarea traficului greu in localitate, etc.

Pe locul  3  - Nepunerea in aplicare de catre Primar  a hotararilor  Consiliului local.

Pe  locul 4 – Lipsa de ordine si curatanie in localitate : cainii comunitari, gunoaiele,balariile, noroaiele, praful, molozurile,parcarile anapoda ,etc.

Pe  locul 5 -  Lipsa de preocupare  a executivului  pentru  realizarea altor proiecte prioritare   localitatii: centrul de sanatate, liceul, strandul, amenajarea  lacului de acumulare, etc, .

In ultimul rand  ,dar nu mai putin important  - Risipirea  a cel putin 25% din bugetul anual  pe bunuri si servicii nejustificate : consultante juridice, economice, urbanistice, achizitii supraevaluate, servicii fictive ,etc.

Pentru a veni in sprijinul locuitorilor, Grupul Dunos  si-a propus in perioada urmatoare  sa monitorizeze principalele proiecte ale localitatii aflate in derulare  si sa realizeze o informare permanenta  asupra acestora prin site-ul  www.dunos.ro.

Cu toate ca primaria  Dumbravita  are la dispozitie suficiente mijloace pentru a realiza acest lucru si ne referim aici la :

-       Monitorul de Dumbravita  care  costa bugetul local  100 000 lei anual,

-       Televiziunea  Behela  care  cheltuie  alte 400 000 lei anual din bugetul local,

-       Cele doua site-uri ale primariei platite din bani publici si a caror mentenanta  si actualizare este asigurata de  functionari  publici,

-       Compartimentele de specialitate ale primariei : comp. Dezvoltare ( 5 angajati ) ; comp.  Urbanism ( 3  angajati )  care prin atributii ar trebui sa organizeze periodic  dezbateri  si informari publice pe marginea marilor proiecte  ale localitatii, 

in realitate, datorita  indiferentei, incompetentei si  nepasarii executivului  , locuitorii Dumbravitei sant tinuti permanent  in ceata.

   In perioada  imediat urmatoare , Dunos va demara  monitorizarea urmatoarelor proiecte ale localitatii :

            1. PUG ul  localitatii Dumbravita

            2.  Extinderea Liniei de troleibuz

            3.  Centrul de zi  ( gradinita  noua )

            4.  Asfaltare strazi ( sectiunea I ) – 11,2 Km - proiect demarat in 2013

            5.  Asfaltare strazi  ( sectiunea  II –a ) – 15 Km – proiect demarat in 2014 

            6.  Reteaua de canalizare  - Zona Cora

            7.  Casa de cultura

            8.  Liceul

            9.  Strandul

            10. Amenajarea lacului de acumulare 

Primele 6 proiecte sant in  curs de  realizare,  pozitiile 7 si 8 sant incluse in  bugetul pe anul in curs iar pozitiile  9 si 10 , au hotarari de consiliu  si  vom insista pentru demararea si realizarea lor.

            In acest demers ambitios , vom apela  in permanenta la sprijinul locuitorilor, beneficiarii de drept ai acestor proiecte,  pentru a creste sansele ca toate aceste obiective sa fie realizate cat mai repede .

            Va dorim tuturor  un an bun  si fiti cu ochii pe noi !

PS

Pentru cei care doresc sa participe la sedintele DUNOS , va informam ca, urmatoare sedinta a asociatiei noastre va avea loc in data de luni 26 ianuarie 2015 cu incepere de la ora 18.00, la Caminul cultural al comunei Dumbravita.

Va asteptam cu drag.

                                                                                    Presedinte  DUNOS - Iulian Toma

Comenteaza din contul Facebook

  5 Responses to “Dunos la inceput de an”

  1. Va salut!

  2. In data de 20 iulie 2014 ati publicat pe site-ul dumneavoastra un articol intitulat "Lucrarile de extindere a retelei de troleibuz pe ultima suta de metrii". Lasand la o parte faptul ca inca din titlu greselile gramaticale grave sunt prezente (metri, NU METRII !!!), v-as sfatui sa nu va mai "aruncati" la expresii gen "pe ultima suta de metri" caci suntem in ianuarie 2015 si situatia liniei de troleibuz este aceeasi ca in iulie. De parca nu ati sti cum se misca lucrurile la Dumbravita?! 

    In cel de-al doilea rand, de ce problemele le ridicati la modul general?? Achizitii supraevaluate??? TRUCATE, FURATE, cu nume si prenume dle! Nu am gasit niciun nume de firme executante de lucrari la dumneavoastra pe site…sau de cine sunt conduse acestea. Ce … va e frica sa le scrieti??? Nu-mi spuneti ca nu le stiti! Sau?

    Un singur lucru mi-as dori, sa nu fiti lasi si sa nu aprobati comentariul meu la postare pe site. Hai sa vedem, macar la chestia asta…aveti oua? !

    Multumesc!

    • Pentru Nelu, Gelu, Ionelu, Gigelu , si altii

      Se pare ca nu ati inteles esentialul…,

      Grupul DUNOS este alcatuit din cetateni obisnuiti ai Dumbravitei care au consimtit sa-si dedice o parte din timpul lor, la fel de pretios ca si al d-voastra, pentru a incerca sa impinga caruta administrarii localitatii pe un fagas normal.

      Cu mijloacele putine de care dispunem, facem tot posibilul pentru a obtine informatiile de interes general si a le pune la dispozitia d-voastra cu scopul ,deloc ascuns, de a va determina sa iesiti din starea de observatori si de a veni alaturi de noi pentru ca, impreuna sa corectam lucrurile si aspectele care va si ne deranjaza.

      Revenind la cele sesizate de dumneavoastra …,

      1. Articolul la care va referiti ,, Lucrarile de extindere a liniei de troleibuz pe ultima suta de metri,, este corect intitulat atat din punct de vedere gramatical cat si semantic. Tinand cont ca proiectul a fost initiat in 2007, asa cum se poate observa din datele furnizate de autor in subsolul articolului, la data cand s-a postat acesta pe site era asigurata finantarea proiectului si era semnat contractul de executie care prevedea realizarea obiectivului in 6 luni din momentul predarii amplasamentului. Ori , 6 luni din 7 ani , chiar reprezinta …. ultima suta de metri.

      Faptul ca nu a fost finalizat in termenul prevazut in contract este o alta problema a carei rezolvare am demarat-o deja si pe care o vom publica tot pe acest site, numai ca , termenul de raspuns al primariilor la astfel de cereri este de …30 de zile.

      2. La cea de-a doua problema raspunsul este si mai simplu ,

      Majoritatea achizitiilor facute de primaria Dumbravita sant supraevaluate, fie ca este vorba de bunuri, servicii sau lucrari. Pentru mine si pentru oricare dintre d-voastra, nu sant importante firmele care livreaza aceste bunuri sau servicii, important este faptul ca Ordonatorul de credite –primarul localitatii – risipeste banii contribuabililor ocolind sau incalcand legea.

      O ultima remarca…,

      Noi, cei din DUNOS, avem NUME, PRENUME. POZA, ADRESA, DATE DE CONTACT, dar nu ne laudam cu …oua.

      Asteptam si de la voi,macar atat…,

  3. Nea Iuliane.
    Nu te baga la porci ca nu te mai gasesc astia sa te scoata dd acolo. Nu va transformati in pamfletari “ca cam” intracolo va indreptati.
    Cate 544 ai domne’? Sa ne arati si noua si lui Nelu “ca cam” ai dreptate. Te rog!

    Si te mai rog ceva, sa nu imi mai faci pe “seriful” pe teme generale.
    Te rog nu-ti bate joc de noi ca nu suntem tonti, hai ajuta-ne sa numai inghitim sponsorizari la echipa de fotbal iar in contra partida dam 90% din bugetul de dezvoltare constructii, amenajari trotuare sau alte chilipiruri gen: poduri si podete, asfaltari amm

    Hai ca esti istet si prinzi unde vrem sa ajungem. Lasa “protectia” si nu ne mai flutura prostii, sa nu vedem padurea. ;)

    • Domnule Cetatean derutat,

      (Mi-ar fi placut mai mult sa ma adresez cu Domnule Nelu POPESCU, Nae IONESCU ,etc )

      Nu este de mirare ca lucrurile merg atat de prost in localitate. Atat timp cat locuitorii cetatii nu au curajul sa isi arate nemultumirea fata de modul in care este administrata urbea si sa ceara socoteala celor pe care i-au votat pentru a le rezolva problemele la nivel local, dar critica si lovesc in cei care au curajul sa faca acest lucru, este firesc sa nu se schimbe nimic.

      N-am nicio tangenta cu porcii si nu exista pericolul sa ma amestec printre ei. Am in spate o experienta profesionala si de viata care nu imi permit acest lucru. De cand sant implicat in administratie , prin activitate permanenta si consecventa in atitudine ,am reusit sa determin aplicarea legii 544/2001 si in administratia Dumbravita : hotararile de consiliu, bugetul , listele de investitii, sedintele de consiliu, materialele care stau la baza deciziilor din CL ,etc, toate sant in prezent aduse la cunostinta publicului din localitate, lucru care nici nu era de conceput in urma cu 6 ani cand am inceput activitatea de consilier . Toate aceste informatii au scopul de a determina locuitorii sa se implice in luarea deciziilor corecte pentru administrarea localitatii in interesul tuturor nu doar a unui grup restrains.

      Stiti foarte bine ca Legea 544/2001 nu este un instrument numai pentru asociatii, ea poate fi utilizata de orice cetatean roman pentru a determina autoritatile publice sa informeze corect si la timp populatia.

      Eu raman un optimist : am reusit , in sfarsit , sa decapusam bugetul localitatii de asociatiile lui Geza care sugeau cam 50% din veniturile anuale , dar foarte repede au aparut capuse noi, flamande , care datorita procedurilor de transparentizare implementate anterior nu mai reusesc sa suga decat 25% din buget. Cum este posibil ? Este ,pentru ca nici acestia nu sant prosti, firmele lor nu apar direct ci prin imtermediari, ori atata timp cat nu avem documente clare nu putem face afirmatii nefondate.

      In privinta documentelor , am solicitat anul trecut primarului prin doua adrese in baza legii 544 , lista contractelor de achizitii dar la niciuna nu am primit raspuns. Am avut in ultimii 2 ani doua actiuni in instanta initiate de noi in baza legii 544, fara castig de cauza. Asta nu inseamna ca renuntam dar, cand nu vezi niciun semn de sprijin sau apreciere din partea cetatenilor iti cam piere entuziasmul.

      Cele mai eficiente moduri de rezolvare a unor probleme punctuale ( nu generale ) s-au dovedit cele in care am mobilizat grupurile de locuitori afectati, acestia participand la sedintele de CL si punand presiune pe cei care au puterea de decizie si care ,in majoritatea cazurilor, sant indiferenti la problemele importante ale locuitorilor.

      Pentru ca nu doresc sa transformam acest site intr-un teren de confruntari sterile, va informez ca acesta este ultimul comentariu pe care il fac pe acest articol.

      Daca doriti sa ne ajutati cu adevarat si aveti informatii care pot contribui la solutionarea unor probleme din administratie sau, propuneri si proiecte care pot imbunatatii calitatea munci in administratie sau viata locuitorilor acestei comune , site-ul va sta la dispozitie, va invitam la sedintele CL si la sedintele DUNOS, sa facem front comun pentru maibinele localitatii.

      Iulian TOMA

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>