Mar 292012
Sedinta extraordinara a Consiliului Local Dumbravita din 23.03.2023
La sedinta au participat 10 consilieri, primarul, secretara primariei, jurista CL si inspectorul financiar Rosu Carolina.
Au lipsit consilierii Drapos Iosif , Mihaes Cristian si Sperneac Adrian.
In absenta consilierului Drapos Iosif, sedinta a fost prezidata de consilierul Forray Attila.
Pe ordinea de zi a fost un singur punct, respectiv Proiectul de hotarare pentru aprobarea bugetului local.
- Presedintele de sedinta a prezentat ordinea de zi .
- Consilierul Toma Iulian arata ca nu a primit nici-un document referitor la tema care se dezbate in sedinta si in consecinta considera ca nu sant intrunite conditiile pentru desfasurarea acesteia.
- Inspectorul financiar, Rosu C. arata ca proiectul de buget nu s-a modificat, este acelasi cu cel dezbatut in sedinta trecuta, sedinta pentru care s-au distribuit documentele necesare.
- Se supune la vot ordinea de zi si se aproba in unanimitate.
- Se da citire procesului verbal de la sedinta anterioara , dupa care se intra in ordinea de zi.
- Presedintele da cuvantul inspectorului financiar Rosu Carolina pentru a prezenta proiectul de buget. Aceasta spune ca proiectul este in mare acelasi cu cel prezentat in sedinta anterioara precizand ca, in bugetul de cheltuieli au fost redistribuite fondurile fata de bugetul prezentat anterior schimbandu-se astfel raportul intre cheltuielile curente si cele de capital ( dezvoltare ) de la 75:25 % , la 51: 49 %, asa cum a solicitat consilierul Toma in sedinta anterioara.
- Consilierul Toma iulian arata ca daca au fost facute aceste modificari in buget, modificari foarte importante dealtfel, inseamna ca nu mai este acelasi proiect de buget si in aceste conditii era necesar sa fie prezentat consilierilor in noua forma. Apreciaza faptul ca s-a tinut cont de propunerea sa in ceea ce priveste raportul intre cheltuielile curente si cele de dezvoltare, dar nu poate sa se pronunte asupra acestui aspect deoarece nu stie cum s-a putut face acest lucru in cateva zile, neavand documentele necesare pentru a le consulta. Arata din nou ca bugetul nu intruneste conditiile legale pentru a fi aprobat, deoarece nu este insotit de raportul primarului, nu are aprobarea tuturor comisiilor CL, nu s-au luat in considerare amendamentele propuse de comisii si de consilieri si in buget nu se precizeaza pe articole cum se vor cheltui banii publici la capitolul Bunuri si servicii . Deasemenea nu s-a publicat , asa cum s-a promis in sedinta anterioara de viceprimarul Malac Victor, lista strazilor ce urmeaza a fi asfaltate, a traseelor de iluminat public si canalizare, cu sumele aferente fiecarui obiectiv in parte , asa cum prevede legea.
- Consilierul Marinescu prezinta faptul ca a propus atat in comisie cit si in plenul sedintei trecute ca in buget sa fie cuprinsa suma necesara ( aproximativ 60.000 euro )pentru Achizitia unui PUG nou, avand in vedere ca actualul este total depasit si expira in luna septembrie 2012. A propus deasemenea Realizarea PUZ-ului pentru parcelele destinate locuintelor pentru tineri si nici aceasta suma ( 10.000 euro ) nu a fost prevazuta. Solicita presedintelui de sedinta sa supuna la vot aceste amendamente asa cum prevede legea 273/2006.
- Consilierul Kadar Gheorghe, presedintele Comisiei economice spune ca in aceasta sedinta nu se mai dezbat articole ci numai bugetul in ansamblu si cere presedintelui de sedinta sa nu aprobe propunerea d- lui consilier Marinescu .
- Presedintele de sedinta refuza supunerea la vot a amendamentelor propuse.
- Consilierul Paucec Vasile precizeaza ca bugetul aferent comisiei pe care o conduce nu a fost comunicat si nici discutat in comisie, in consecinta nu exista un raport al Comisiei nr. 3 asupra proiectului de buget. Avand in vedere ca acest buget cuprinde si cheltuielile cu invatamantul , o intreaba pe consiliera Benko Hajnal, directoarea scoliii din localitate, daca dansa cunoaste bugetul scolii pe 2012.
- Consiliera Benko spune ca nu cunoaste acest buget si nici nu trebuie sa-l cunoasca deoarece este cuprins in bugetul primariei de care raspunde domnul primar.
- Consilierul Paucec Vasile spune ca scoala din localitate trebuie sa se preocupe mai mult de cresterea calitatii actului educationa pentru a atrage cat mai multi elevi din localitate, elevi care in prezent merg la scolile din Timisoara.
- Presedintele de sedinta intreaba daca mai sant intrebari sau observatii la proiectul de buget. Dezbaterile fiind incheiate supune la vot aprobarea proiectului de buget in forma propusa de executivul primariei.
- Se aproba proiectul de buget cu 7 voturi pentru , 2 voturi inpotriva ( Marinescu, Toma ) si o abtinere ( Paucec )
Sedinta se declara inchisa.
Related posts:
Am remarcat citind acest articol prezenta d-nei directoare a scolii din Dumbravita si mi-am adus aminte de SOC-ul pe care l-am avut atunci cind mi-a fost prezentata
Va rog sa ridicati si problema comportmentului si tinutei acestei doamne pe care il consider nepotrivit functiei si locului ocupat in invatamint.
Oare ce parinte accepta ca model pentru copii sai un profesor/director al unei scoli care-si permite
- sa fumeze pe culoarele unei scoli,
- sa vina imbracata la scoala in bocanci si blugi
- sa utilizezi un limbaj pestrit si lipsit de minime elemente de politete in discutii purtate cu persoane necunoscute
Lista strazilor aprobate se poate gasi la http://www.dumbravitatimis.ro/stiri/1-latest-news/121-lista-strazilor-aprobate-pentru-asfaltare-in-dumbravita
O parodie cu dedicatie consiliului local Dumbravita.
http://www.youtube.com/watch?v=zMRZIX3iZSw
E super!