Ambrozia , o problema care trebuie sa fie in atentia autoritatiilor din Dumbravita.

 

   Intrucat  problemele respiratorii generate de prezenta  ambroziei in imediata apropiere a locuintelor continua sa afecteze un numar insemnat de cetateni ai comunei Dumbravita, DUNOS, beneficiind de disponibilitatea si ajutorul  oferit in mod voluntar de domnul consilier Ion Samfira isi propune sa initieze o ampla campanie  de informare publica  cu privire la efectele nocive pe care ambrozia le poate avea asupra starii de sanatate a populatiei.

    Iata continutul materialului de informare ce ne-a fost oferit prin amabilitatea domnului consilier Ion Samfira, caruia DUNOS  ii multumeste pentru atitudinea proactiva pe care a inteles sa o adopte fata de o problema cu care cetatenii comunei Dumbravita se confrunta.

 

AMBROSIA ARTEMISIIFOLIA L. (FLOAREA PUSTEI)– SPECIE INVAZIVĂ

1.Generalităţi

Ambosia artemisiifolia (iarba pârloagelor) se găseşte frecvent de-a lungul şoselelor şi al căilor ferate, atât în intravilan, cât şi în extravilanul localităţilor. Aceasta este o specie invazivă, inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afecţiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi.

Ambosia artemisiifolia este o plantă originară din America de Nord, la noi în ţară, s-a aclimatizat recent, putând fi întâlnită cu precădere pe Valea Mureşului, în Banat, în judeţele Bihor, Vaslui, Giurgiu.

În contextul încălzirii globale a crescut foarte mult producţia de polen de ambrozie; cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă şi temperaturi crescute, planta având o perioadă lungă de înflorire (din iulie până la sfârşitul toamnei). Ea reprezintă una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice din Canada, SUA şi Europa. Polenul acestei plante este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic la sfârşitul verii.

În Ungaria şi Austria, combaterea ambroziei este reglementată prin lege de mai mult de 10 ani, cetăţenii unguri riscând amenzi de 200.000 de forinţi (aprox. 3000 lei) dacă nu o distrug din grădinile proprii sau din jurul imobilelor (http://www.dmmt.ro/ uploads/files/arbori_arbusti/Ambrosia%20artemisiifolia.pdf, consultat la 30.07.2023).

 

2.Origine şi răspândire

Specia A. artemisiifolia face parte din grupul plantelor care în mod curent poartă numele de ”plante rele”, a fost identificată ca buruiană în anul 1838 în SUA după scrierile lui WAGNER şi BEALS din 1958. Primele informaţii asupra acestei specii în România datează din anul 1908. Planta este prezentă în zona Banatului, în Sighet, în Moldova şi în Muntenia. Semnalările pe teritoriul României a speciei Ambrosia artemisiifolia din acea perioadă, au identificat doar exemplare individuale sau populaţii foarte mici, botaniştii neacordându-i un prea mare interes, necunoscând efectul dăunător cauzat de polenul florilor acestei plante atunci când ea trăieşte în populaţii întinse.

După anul 1990, numeroase terenuri agricole au fost abandonate, au avut loc masive defrişări în sectorul silvic, buruienele din culturile agricole nu au fost combătute astfel că pe marginea şoselelor şi a căilor ferate, A. artemisiifolia s-a extins foarte mult în flora spontană, invadând până şi culturile agricole, trăind în populaţii întinse care ocupă adesea mai multe hectare (DINESCU, 2005).

3.Morfologie

Rădăcina este pivotantă, poate atinge până la 3 metri lungime atunci când creşte pe soluri nisipoase şi până la 1,2-1,5 metri pe soluri mai compacte.

Tulpina (fig. 1.) este înaltă şi dreaptă, brăzdată în lungime, are înălţimea între 30-120 cm (înălţimea medie e de 70 cm). Ramificată la bază, tulpina dă plantei un aspect de tufiş (când dispune de suficient spaţiu de dezvoltare).

Când planta se dezvoltă pe terenuri aride şi seci sau pe bordurile şoselelor, tulpina poate fi scurtă şi foarte robustă, atingând numai 10 cm. Frunzele (fig. 2.) sunt subţiri, lungi de 5-10 centimetri, verzi, sectate, opuse la bază, în înălţimea plantei devin alterne. Cele de la baza tulpinii sunt late, sectate, au aceeaşi culoare şi au peţiolul scurt.

Mugurii florali apar la sfârşitul lunii iunie apoi devin flori, grupate în inflorescenţe.

Florile bărbăteşti, care apar în luna iulie, sunt grupate în inflorescenţe verzui numite capitule, sunt sferice, au 3-5 mm, capitulele sunt reunite în spice subţiri, situate la extremităţile tulpinii. Fiecare spic este format din 20-50 capitule. Capitulele au formă de capsule răsturnate şi sunt ataşate la spic cu ajutorul unui peţiol.

 

 

Începând cu luna august, florile bărbăteşti emit polenul, producţia de polen atinge apogeul în luna septembrie - culmea polenului - emisia de polen se încheie la începutul lunii octombrie. În condiţii ideale, ambrosia emite o cantitate mare de polen în condiţii dificile însă, planta este capabilă sa producă numeroase flori care nu vor produce polen.

Grăunciorul de polen are diametrul de 20 microni, este sferic, este foarte uşor, suprafaţa sa este acoperită de nişte excrescenţe caracteristice numite spini. La maturitate, fiecare floare femeiască fecundată de polen, va genera o cantitate mare de fructe numite achene.

Seminţele de culoare maro-gălbui până la maro-închis, sunt prevăzute cu 5-6 spini tociţi, triangulari, repartizaţi regulat (uniform) pe suprafaţa seminţei. Seminţele germinează primăvara când este destul de cald. Cotiledoanele seminţelor sunt cărnoase, au lungime medie iar peţiolurile sunt uşor vizibile (DINESCU, 2005).

Seminţele sunt capabile să reziste şi să germineze după o perioadă de latenţă de mai mulţi ani. De obicei, seminţele cad pe sol, în apropierea plantei - mamă. Ele se acumulează în sol, în stadiul de latenţă şi se constituie într-o rezervă “bancă de seminţe”, capabilă de a produce numeroase generaţii de plante. Pe un exemplar de numai 40 de cm, s-au numărat aproximativ 4500 de seminţe (DINESCU, 2005).

4.Ecologia speciei

A. artemisiifolia este o specie ierboasă anuală de zi cu o capacitate de concurenţă extrem de puternică, fiind foarte agresivă, din această cauză fiind considerată ca buruiană dăunătoare în culturile agricole (http://www.issg.org/database/species/ecology. asp?si=1125&fr=1&sts, consultat la 28.06.2023).

Floarea pustei creşte în general în locuri ruderale sau degradate asociate cu o perturbare puternică datorată activităţilor umane. Astfel specia se instalează foarte uşor în diferite tipuri de habitate, fiind frecventă pe marginea drumurilor, căilor ferate, locuri de construcţie, cariere de piatră, câmpuri agricole, zone locuite, cursuri de apă etc (BOHREN, 2006).

În primul an al apariţiei este foarte abundentă, apare alături de pelin, urzici, spanac porcesc, ştir, în culturi de cartofi, porumb, sfeclă, tutun, floarea-soarelui, mai rar în culturi de graminee, pe ogoarele lăsate în paragină, în rigole. Când condiţiile de mediu sunt prielnice are tendinţa de a invada masiv terenurile agricole, cauzând sărăcirea solului în elemente nutritive. În anul următor, existenţa unui covor vegetal pe sol conduce la reducerea luminii, ceea ce împiedică germinaţia acestei plante, caz în care dispare destul de repede însă seminţele stocate în sol îşi conserva foarte bine capacitatea de germinaţie timp de mai mulţi ani. Imediat ce se creează condiţii de luminozitate corespunzătoare, prin reducerea sau eliminarea covorului vegetal de la sol datorită muncilor agricole, ambrozia reapare (DINESCU, 2005).

 

5.Combaterea florii pustei

Metodele de combatere a speciei A. artemisiifolia sunt:

· preventive – evitarea transportării de sol contaminat, mărfuri, produse agricole, sau utilaje din terenuri adiacente invadate;

· mecanice – plantele pot produce ramificaţii abundente după tăiere;

· chimice – floarea pustei are o sensibilitate ridicată la erbicide, astfel încât un singur tratament aplicat la sfârşitul perioadei de fructificare poate să oprească circuitul de propagare al plantei;

· biologice – în Rusia au fost încercate fără succes metode pentru combaterea biologică a acestei specii (BRETAGNOLE et CHAUVEL, 2006).

 

ARMESTO şi PICKETT (1986), au investigat efectele îndepărtării totale sau parţiale ale speciei dominante în cazul a două suprafeţe de teren arabil abandonat aflat în stadiu incipient de succesiune şi au observat că în al doilea an terenul a fost dominat de A. artemisiifolia, însă compoziţia floristică şi distribuţia speciei s-a modificat simţitor în al treilea an comparativ cu al doilea în cazul îndepărtării totale a biomasei.

O serie de cercetări au arătat că distrugerea prin metode mecanice prin îndepărtarea a 75% din biomasa supraterană a plantei nu a diminuat capacitatea de a se înmulţi a acesteia, iar îndepărtarea unei mici părţi a plantei poate chiar să ducă la creşterea producţiei de seminţe. Astfel, aceste rezultate arată că duşmanii naturali ai acestei specii nu au capacitatea de a limita răspândirea acestei specii în habitatul său natural (MacDONALD, 2009).

MacDONALD şi KOTANEN (2010) au încercat să pună la punct combaterea speciei A. artemisiifolia în America de Nord prin utilizarea unor specii de dăunători naturali ai acesteia. În acest scop cercetătorii au tăiat frunzele şi meristemele apicale pentru a simula defolierea de către dăunătorii folivori şi au determinat consecinţele asupra creşterii şi reproducerii plantelor. Astfel, defolierea în exces a plantelor de A. artemisiifolia au diminuat creşterea tulpinii, însă producerea de seminţe nu a fost afectată. Plantele au alocat cea mai mare parte a masei supraterane pentru reproducere. Rezultatele obţinute sugerează că atacurile severe cauzate de dăunătorii naturali nu au capacitatea de a diminua semnificativ populaţiile acestei specii în Europa, nici în cazul celui mai ridicat nivel de dăunare.

Alte cercetări au investigat rezistenţa la erbicide (glyphosat) şi s-au obţinut rezultate care confirmă acest fapt. S-a observat că anumite populaţii de A. artemisiifolia au supravieţuit chiar în cazul aplicării unor doze mai mari de câteva ori decât doza recomandată pentru combaterea acestei specii. În general însă plantele pe care a fost aplicat erbicid au rămas mai mici la înălţime, iar vârfurile ramurilor au devenit clorotice (POLLARD, 200

 

Conform bazei de date a ISSG (http://www.issg.org/database/species/management_info.asp?si=1125&fr=1&sts=&lang=EN, consultat la 25.09.2023), metodele de control testate şi aplicate speciei A. artemisiifolia diferă de la ţară la ţară după cum se poate  vederea în cele câteva exemple prezentate în cele ce urmează.

Austria, Germania, Italia şi Slovenia utilizează cu precădere metodele preventive, precum creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei, prevenirea răspândirii şi introducerii în zone neinfestate şi monitorizarea. De asemenea, utilizează şi metode convenţionale de combatere precum cele mecanice, chimice şi biologice, însă acestea sunt însoţite de reglementări legislative foarte clare. Modul de stabilire a metodelor de control ce urmează a fi aplicate este dependent de gradul de invadare şi zona afectată.

China a dezvoltat combaterea biologică prin utilizare unei specii nocturne de molie, respectiv Tarachidia candefacta şi a unei molii galicole care infestează tulpinile (Epiblema strenuana), însă eficienţa acestei metode are proporţii foarte diferite.

Canada a testat metode mecanice precum smulgerea manuală sau cosirea pentru a determina eficienţa acestora în combaterea florii pustei. Nici una dintre metodele analizate nu au eradicat planta, însă au micşorat cantitatea de seminţe produsă. Combaterea chimică s-a dovedit mai eficientă comparativ cu cele mecanice.

În Croaţia s-a încercat combaterea biologică cu ajutorul speciei Zygogramma suturalis care s-a dovedit ineficientă.

În Ungaria a fost creată o comisie interministerială pentru combaterea A. artemisiifolia alcătuită din opt miniştri ungari, rolul acestea fiind de a crea o bază legislativă pentru obligativitatea combaterii florii pustei. Astfel combaterea acestei specii a devenit obligatoriu pentru fiecare proprietar de teren înainte de perioada înfloririi. Proprietarii care nu se supun acestor reglementări pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 20000 şi 5 milioane de HUF. Măsurile de combatere aplicate sunt aceleaşi ca în Austria, Germania şi Italia.

În Japonia specia Ophraella communa introdusă accidental s-a răspândit în această ţară şi s-a observat că se hrăneşte cu floarea pustei. Când larvele acesteia epuizează A. artemisiifolia se mută pe floarea soarelui din vecinătate, însă o preferă pe cea dintâi pentru depunerea pontei.

În Federaţia Rusă şi Australia s-a încercat implementarea metodei biologice cu Tarachidia candefacta, Epiblema strenuana şi Zygogramma suturalis cu rezultate variabile.

Elveţia foloseşte cu precădere cosirea şi aplicarea erbicidelor pentru combaterea florii pustei, în funcţie de tipul de folosinţă al terenului pe care apare. Au fost realizate materiale imprimate pentru informarea publicului larg, respectiv proprietarii de gospodării şi terenuri privind impactul speciei şi modul de combaterea a acesteia în zonele locuite. În cazul terenurilor agricole se utilizează rotaţia culturilor împreună cu erbicidarea. De asemenea, a fost creată o pagină de web (http://www.ambrosia.ch) cu informaţii în limbile franceză, italiană şi germană. În această ţară floarea pustei este subiectul unei campanii oficiale, combaterea ei fiind obligatorie. Astfel, din anul 2006 această specie a fost declarată buruiană de carantină în agricultură. De asemenea, au loc acţiuni concertate care reunesc diverse domenii în scopul de a reduce răspândirea acestei specii la costuri cât mai scăzute.

În  SUA se aplică atât metode mecanice cât şi chimice de combatere a florii pustei. S-a mai încercat arderea însă era necesară o cantitate prea mare de combustibil pentru arderea complet. Cele mai eficiente tratamente s-au dovedit a fi cele chimice.

In Romania, A. artemisiifolia poate fi stârpită prin mai multe mijloace aflate la îndemâna comunităţilor şi anume: metodele mecanice, chimice, biologice. Dintre metodele chimice de luptă se propune erbicidarea. Substanţele la care este sensibilă această buruiana sunt: imazetapirul, pendimetalinul, linuronul, metaclorul +, atrazinul, clorsulfuronul, tifensulfurolul şi altele. Mijloacele biologice constă în infestarea culturilor agricole cu micelii ale unor specii de ciuperci din genurile: Entyloma, Albugo, Phyllachora, Verticillium, Macrophomina sau în atacul dirijat al unor insecte fitofage care să reducă efectivele populaţiilor de ambrosia. Metodele mecanice constă în anumite tipuri de lucrări agricole ce necesită folosirea unor maşini şi unelte agricole specifice (DINESCU, 2005).

Dacă A. artemisiifolia este observată pe un teren, este necesar să se organizeze o intervenţie ce vizează suprimarea plantei, intervenţie adaptata stadiului de evoluţie, respectiv anvergurii infestării suprafeţei vizate.

Smulgerea plantei se face înainte de perioada de înflorire. Această metodă mecanică de eradicare comportă anumite inconveniente şi anume:

     -  smulgerea buruienii nu este o metodă care să poată fi aplicată pe suprafeţe mari,

     -  această operaţie nu se execută la plantele cu flori

    -   în caz de necesitate este indicat să se poarte mânuşi şi mască de protecţie

    -  este o tehnică ce necesită mult timp şi mult personal, iar pentru ca să poată fi aplicată, densitatea plantelor trebuie să fie mică pe unitatea de suprafaţă.

 

Avantaje ale acestei metode sunt:

•   înlăturarea plantei asigură maximum de eficacitate în reducerea cantităţii de polen şi a seminţelor
•    se poate efectua manual sau prin mijloace mecanice
•   trebuie efectuată în primul stadiu de dezvoltare al plantei – la sfârşitul perioadei de creştere vegetativă se smulge planta cu rădăcină cu tot.

 

Eradicarea prin lucrări agricole ca de exemplu săpat - praşilă manuală, tăiat - cosit manual sau mecanic, lucrarea cu grapa cu discuri, lucrarea cu combinatorul- Prezintă următoarele inconveniente:

• dacă după tăiere tulpina rămâne de 5 cm, va putea înflori deci emisia de polen nu este oprita
•  există riscul eliminării vegetaţiei competitive (plantele de cultură)
•   tăierile trebuiesc adaptate la înălţimea tulpinilor prin modificarea sau achiziţionarea de noi echipamente
•  aceste metode nu pot fi aplicate întotdeauna la culturile agricole.

 

Avantajele lucrărilor agricole sunt:

•  intervenţia se face de preferinţă înaintea înfloririi
•  înălţimea la care se va efectua tăierea este de 2-6 cm sau de 10 cm în cazul culturilor de graminee
• sunt tehnici rapide, ecologice, aplicabile pentru diminuarea producţiei de polen si de seminţe
•  este posibila utilizarea maşinilor de tuns rotative sau a maşinilor de curăţat buruieni
•  tăierile frecvente sunt foarte eficiente.

 

Erbicidarea, ca metodă de eradicare a speciei A. artemisiifolia prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje.

     La capitolul dezavantaje vorbim despre

•   risc de impact asupra sănătăţii
•  există puţine erbicide care pot fi utilizate de exemplu în cazul unor culturi precum floarea-soarelui
•  necesitatea repetării erbicidării
•  multe din substanţele eficiente împotriva ambrosiei distrug şi celelalte plante din culturile la care se aplică această metodă.

 

   Avantajele erbicidării sunt următoarele:

• se recurge la erbicidare ca la o ultimă soluţie cu mare eficacitate totuşi, mai ales în culturile de graminee
• dacă combaterea ambroziei nu este posibilă cu această metodă, se pot folosi mijloacele combinate de control constând în reunirea celor mecanice şi chimice (DINESCU, 2005).

În cultura de graminee, floarea pustei nu este depistată uneori decât după recoltare. Dacă lamele maşinii de recoltat nu sunt reglate la înălţimea optimă, nu se face decât să se reteze din tulpina buruienii, ceea ce înseamnă că aceasta nu este eradicată. Tulpinile rămase, vor da numeroase ramificaţii viabile ce vor produce flori care, inevitabil sunt surse de polen.

Terenurile necultivate, care se întind în lungul zonelor comerciale sau industriale, sunt propice instalării ambroziei. Pentru a se evita acest lucru, se recomandă instalarea cât mai rapidă a unui covor vegetal, a unor peluze etc. sau protejarea acestor suprafeţe cu materiale care să oprească germinarea seminţelor din sol precum materiale geotextile, piatră concasată (DINESCU, 2005).

 

6.Recomandări privind combaterea speciei Ambrosia artemisiifolia în regiunea Banat

În perimetrul zonelor locuite se recomandă ca Ambrosia artemisiifolia să fie combătută în special prin metode mecanice. Astfel, cea mai eficientă este cosirea repetată, această lucrare fiind necesar să fie executată cel puţin lunar în perioada iulie – septembrie.

O singură cosire nu este suficientă, deoarece aceasta va stimula ramificarea excesivă ducând în final la creşterea cantităţii de polen şi seminţe produsă de plante.

Atunci când plantele de floarea pustei sunt puţine acestea pot fi smulse manual, însă nu trebuie rupte, deoarece la fel ca în cazul cosirii numai o singură dată, acestea se vor ramifica puternic.

Se recomandă erbcidarea ca alternativă la cosirile repetate atunci când suprafaţa infestată cu această buruiană invazivă este foarte mare, sau condiţiile nu permit executarea cosirilor. În acest caz erbicidarea se aplică la începutul perioadei de vegetaţie şi se repetă ori de câte ori este nevoie.

Trebuie avut în vedere faptul că unele populaţii de Ambrosia artemisiifolia au dezvoltat o rezistenţă ridicată la erbicidare, iar în cazul acesta combaterea chimică este total ineficientă, alternativa viabilă fiind de asemenea cosirea repetată.