Iun 192012
Vineri, 22 iunie 2012 intre orele 18.00-20.00, la pensiunea Casa cu Gradini din Dumbravita, va avea loc sedinta Consiliului Director DUNOS.
Principalele puncte aflate pe ordinea de zi a sedintei DUNOS vor fi :
1. Stabilirea unor masuri de organizare interna
2. Stabilirea agendei de activitati pentru perioada imediat urmatoare
Comenteaza din contul Facebook
Acum cinci ani am citit aceasta poezie de O. Paler, poezie care mi-a placut foarte mult.
Cu toata dragostea dedic aceasta poezie inimosului grup DUNOS si mentorului acestuia Ovidiu Sturz. Va doresc sa nu imbatraniti niciodata, sa aveti un spirit vesnic tanar si sa incepeti de acolo de unde cei mai multi dintre noi abandoneaza.
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit
Superba!
Ar trebui s-o recitim macar saptamanal cu totii. Cu siguranta, am fi mai buni.
Doamne ajuta!
De poeziile celebritatilor si vorbele de duh de pretutindeni e plin internetul si mai ales Facebook-ul! Viata de toate zilele e mai dura mai ales acum. Faptele vor dovedi daca intr-adevar sunt oameni care sunt in stare sa miste ceva. Eu sunt putin sceptic avind in vedere poza actuala politica din tara.
Matyi daca esti consecvent cu tine insuti si cu principiile de viata la care susti ca te raportezi atunci nu ai nici un motiv sa fi dezamagit de nimic atata timp cat nu ai nici un fel de asteptari. Un om care se indoieste de toate nu poate fi decat fericit pentru ca nu se va confrunta niciodata cu esecul propriilor actiuni. Poate ca ceea ce tu ai sesizat merita incercat si de altii sau poate nu. Oricum, sper sa nu ma molipsesc si eu de atata ratiune pura.
Da, ai dreptate "ce e val ca valul trece.." (imi aminteste de numele indianului "Stands With A Fist" din filmul lui Costner Cel care danseaza cu lupii). Da imi exprim aceasta parere sceptica doar pentru ca nu ar fi permis ca o natiune dupa 22 de ani de asa numita democratie sa stea inca pe loc si in acesti ani nu am auzit de un guvern, de orica culoare sa isi faca treaba cum ar trebui. Am scris, putin sceptic ,daca ati citit bine textul (pentru ca si eu ca tot omul mai are sperante)si nu ca ma indoiesc de toate iar Dvs. sau sa va numesc "valule" singur va indoiti de ceea ce scrieti. Doar ca sa clarificam situatia.